La revedere, suflet drag! Dumitru Stănculescu: 15.dec. 1954 – 30 martie 2018


l_459Prietene drag, nu te cunoscut de mult timp, dar atât cât mi-a fost dat să te cunosc, vei rămâne o veşnică amintire în sufletul meu. Desigur, nu fiecare ţi-au înţeles glumele, criticile, vorbele sarcastice, pamfleturile, dar dragă domnule Stănculescu, dacă nu treceam mai dinainte prin „şcoala criticilor” noi doi poate că nu am fi reuşit niciodată să construim o punte de legătură îmbinată cu frânghiile prieteniei. De aceea, să mulţumesc, mă simt datoare mai întâi celui care m-a ajutat să trec prin „şcoala vieţii” şi m-a învăţat să nu iau chiar totul in serios.  Să înţeleg că gluma, gluma este, că pamfletul, pamflet este şi să nu mai fiu exagerat de sensibilă. Datorită lui am devenit şi am rămas prieteni, pentru că dtorită lui am învăţat să primesc critica, m-a învăţat să primesc pamfletul, sarcasmul şi multe alte lucruri pe care eu le luam prea, prea în serios. Din păcate nu mulţi te-au înţeles, deşi vroiai să pari un OM DUR, totuşi, sufletul îţi era măcinat de suferinţă, frământări, dorinţe şi gânduri pe care le desfăşuram în convorbirile noastre. Ai fost un OM al muzicii şi ne-ai învăţat să preţuim Muzica.

multumesc_www_fiimplinit_ro
Pentru că ai ales să faci parte din viaţa mea, chiar dacă a fost pentru un timp relativ scurt

Am petrecut clipe minunate împreună, am ascultat, nenumărate ore de muzică,  mi-ai dăruit din tezaurul colecţiilor dumitale, iar astăzi iţi spun din suflet că îmi lipseşti.

„Te iubesc!” au fost ultimele cuvinte de despărţire ale noastre. Să fi fost oare  presimţirea care te-a împins ca să mă suni? Poate că ai fi vrut să-mi mai spui câte ceva, poate că ai fi vrut să îmi auzi doar vocea sau poate că aveai nevoie, în pragul plecării, de „iubescul” cuiva, aşa cum deseori obişnuiam să-ţi spun. Plâng, nici nu ştiu dacă am avut suficient timp să-ţi spun: „MULTUMESC!”  Mulţumesc pentru orele de muzică pe care mi le-ai dăruit, pentru critici, pentru corectări în limba engleză (dar şi în limba franceză). Mulţumesc pentru glumele dumitale, chiar dacă pe mulţi îi supărai prin ele. Te-am iubit şi te voi iubi mereu! În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie, ne-am intersectat cuvintele, ideile, cunoştinţele şi m-ai încurajat de fiecare dată să nu renunţ la lucrul pe care îl fac cu plăcere. M-ai motivat să nu renunţ la activităţile mele, cu toate că uneori băteam în retragere şi mă luptam în inimă să nu pierd, prin implicarea mea radiofonică, persoanele dragi inimii mele. Ai fost cel care m-ai motivat să rămân alături de radio, măcar atât cât vei fi şi dumneata prezent. Mă întreb acum: a sosit timpul retragerii mele, odată cu plecarea dumitale în veşnicii?  Mi-ai fost sprijin, dar şi un critic aspru. Mi-ai fost un bun prieten,  însă  lucrul cel mai de preţ a fost încrederea dumitale în mine.

Şi râd… stilul dumitale ce bine îmi era cunoscut, de parcă te întâlnisem cu mult timp înainte sau cine ştie… în altă viaţă. Îţi plăcea să mă tachinezi… În timp ce alţii se supărau, eu nu făceam decât să râd pentru că-mi aminteai de persoane dragi. Hm, de unde să ştii dumneata de puterea care exista în mine şi de faptul că nu făceai altceva decât să continui ceea ce alţii începuseră? Poate că acesta a fost chiar secretul care ne-a ţinut uniţi şi pe care mulţi nu aveau cum să-l priceapă. Găsisem în dumneata poate ceea ce eu pierdusem, dumneata găsisei în mine, ceea ce nu-ţi putea oferi lumea virtuală a chatului.  Ai plecat în veşnicii, dar nimeni nu a cunoscut acest secret, deşi, vigilent cum erai,  bănuiai fără a-mi spune o vorbă.

 

Îţi mulţumesc din suflet pentru că în scurta noastră trecere pe acest pământ,  m-ai acceptat să fac parte din viaţa dumitale: colegă, prietenă şi… „floare de iasomie” sau „iasomica”  cum îţi plăcea să mă alinţi. Nu regret sub nicio formă că am rămas până la „sfârşit”, deşi lupta mea lăuntrică nimeni nu mi-o cunoştea. Astăzi, când nici măcar un buchet de flori nu pot să îţi ofer, în timp ce dumneata mi-ai oferit atâtea,  înalţ o rugăciune şi printre lacrimi soptesc: „Te rog să mă ierţi pentru că nu întotdeauna am fost omul pe care ţi l-ai fi dorit să fiu.” Cu drag, Iasomica

DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE ! 

13566961_115422738888516_3814058393188936671_n
Nu iţi spun „adio” , ci „la revedere”, om drag sufletului meu. Pe curând !

 

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s