Zile şi nopţi


Ziua întâi

Păsări cu aripi de fier mi te-au luat, străbătând văzduhul.  Priveam tăcută în urma lor, auzindu-le croncănitul ce se răsfrângea până la mine: „Nu mai avem loc ! Nu mai avem loc şi pentru tine ! ”

Pe stadionul nopţii am alergat, să aflu spre ce zări, spre ce culmi te-au purtat. Un miros greu umplea încăperea, când te-am găsit şi chipuri hidoase jucau în bătaia lunii.

Îţi vedeam trupul ca pe o icoană imaculată, pregătit pentru a da satisfacţie durerilor care te-au cuprins în flăcările lor. Atunci am înţeles că trebuie să intru în luptă, dar nu ştiam cu cine. Cu Dătătorul vieţii? Cu cea care ţi-a dat naştere?  Cu îngerul morţii sau…. chiar cu mine însămi?

Ziua a doua 

Există vreo rânduială care să schimbe legile firii?  Ţi-ai ascuns securea când soarele s-a oprit la Gabaon. Ai fugit din faţa lui Ezechiel, în timp ce plângea cu faţa-i suptă de durere.  În faţa mamei din Nain, ai încremenit. Ai scrâşnit din dinţi, când triumfători patriarhii şi-au părăsit sicriile de aur şi te-ai cutremurat din temelii, când lanţurile jertfei au eliberat pe Fiul.

De ce nu există şi acum o lege care să-ţi schimbe rânduiala, o, Heruvim al durerilor ?

Ziua a patra 

Încep să mă obişnuiesc cu mirosul tău… Oricât de mult aerisesc încăperea tot mai puternic se simte. L-ai imprimat atât de mult în nările mele, încât  niciodată nu cred că îl voi putea uita… Ştii, este cel mai urât parfum din câte au axistat vreodată şi, totuşi, sunt femei care sunt nevoite să-ţi accepte darul. Te avertizez că nu vei reuşi să mă obligi ca să mă dau cu el… Noi două încă nu am încheiat lupta, nu te bucura, că nu ai câştigat!

Ziua a şasea 

Dacă reflect mai bine, cred că ne-am împrietenit deja… ne-am făcut culcuş în patul celui pentru care luptăm. Ne-am obişnuit una cu celălaltă, împărţim aceeaşi cameră, acelaşi scaun şi stăm cu ochii aţintiţi pe acelaşi trup. În afară de tine, doar aparatele, cu ticăitul lor prelung mă pot auzi. Pe coridoare paşi grăbiţi aleargă la scâncetul vreunui copil.

Oriunde privesc în acest loc, ţi se simte prezenţa. Incerc să fac abstracţie şi vorbesc despre tine de parcă ai fi absentă. Dar nu eşti… ah, ce lacomă stai la pândă…

Un ţipăt a străbătut coridorul! O mamă îşi smulge părul din cap, un tată întreaba: „de ce”? Un copil se uită mirat, neştiind ce se întâmplă… asistente, medici, aleargă de la un capăt la celălalt…  Sunt semne prin care îmi şopteşti că îmi vrei binele şi mă amăgeşti cu vorbe dulci, sfătuindu-mă să renunţ la luptă. Mă uit speriată la patul alb, tresar. Aceeaşi întrebare pe care mi-o pun de când aunt aici. „Oare mă aude ? ”  Doar respiraţia din ce în ce mai grea întrerupe aerul din cameră.

Ce ştii tu, Moarte, ce se întâmplă în sufletul unei femei? Treci arogantă printre oameni sfidăndu-le rugăminţile.

La urma urmei, stau şi meditez,  care îţi este vina? Tu îndeplineşti doar nişte ordini date de Univers,  aşa că ar trebui să mă împac cu tine, să îţi intru în voie, să râd, să dansez… să mă înveţi acelaşi joc pe care îl joci cu mulţi.  De-a v-aţi ascunselea ! Fac orice, dar un singur lucru te rog.  Nu-mi cer să abandonez lupta !

 Hm, ce nesăbuită mă cred unii crezând că pot să mă lupt cu tine !

L.G. Janik,
Stuttgart

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s