În ziua aceea…


În ziua când am murit, a fost ziua în care buzele tale s-au jucat cu vorbe rostite la întâmplare. Ziua în care m-am simţit mai obosită ca oricând.
În ziua când am murit, a fost ziua în care mi-am pierdut speranţa, lacrimi de teamă au înlocuit curajul, iar glasul acoperit de tăcere. Tăcerea aceea de o secundă, care face inima să îngheţe sub paşii cuvântului, tăcerea aceea amestecată de suferinţă, umilinţă, de teama interpretării…
Un singur cuvânt, a fost nevoie să stingă o viaţă de om…
În ziua când am murit, nu bătea nicio aripă de vânt. Nici cer senin, nici soare, doar cenuşiul răpind respiraţia buzelor îmbrăcate în straiele morţii.
În ziua în care am murit, a fost ziua când umilinţa mi-a ferecat oasele cu legături de neînvins… Prea ferecată, ca să mai poată inima respira, mergea pierdută pe stradă şi nimeni nu-i recunoştea umbra paşilor.
În ziua aceea, jumătatea ta urla prin toţi porii mei, iar tu…tu erai atât de departe…
În ziua când am murit, nu simţeam nici ură, nici pasiune, doar distanţa… aceea întindere între cer şi ape. Secunda devenise fără sfârşit, în ziua în care am murit, împovărată şi ea, parcă, de prea mult necuprins care s-a aşternut între inimile care s-au cunoscut cândva.
În ziua în care am murit, nu am putut nici macar „adio” să-ţi mai spun…
Va rămâne, nerostit, doar un singur „rămas bun”, pentru că aşa te simţi în ziua în care ai murit. – (J.L.G.)

 

 

 

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s