Rugă


Tată,
Voi mai iubi vreodată,
Cum Te iubeam cândva,
Tu, care-ai creat Nemărginirea?
Îmi vei preface inima de piatră în lut,
Să mă dezbrac de tot ce înseamnă fire?
Îmi vei deschide inima arzând
De neagra mea alunecare,
Ori m-ai părăsit că am râs de Ziua
Ce-am crezut că nu mai vine?
Un vers micuţ aş vrea să-Ţi scriu.
Nu-s vorbe mari, dar vor o împlinire.
Tu, reazămul de mult uitat,
Mi-e dor de-o clipă de sfinţire!
Un plâns înăbuşit inundă a mea fiinţă…
Nimic nu-ţi cer, decât desăvârşire.
Izvor de pace, bucurie, alint,
Să-mi fie calda Ta povăţuire…
O, Tată, azi vin ca fiul rătăcit.
Sunt fiica Ta.
Primeşte-mă, Te rog, în nemurie.

(Ligia-Gabriela)

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s