Prefaţă la volumul de poezie, „D-ale satului” de Elena Mirca, în curs de apariţie la Editura Singur, Târgovişte.


Când am acceptat să scriu prefaţa pentru volumul de versuri „D-ale satului”, de Elena Mirca, nu ştiam ce mă va aştepta.
La prima vedere, scrisă în dulcele grai moldovenesc, mi-a părut o lucrare uşoară, cu versuri vesele, pe alocuri sarcastice. Citind, însă, cu mare atenţie poemele distinsei autoare, m-am lăsat purtată, fără voie, dincolo de lumea cuvintelor ţesute cu tandreţe pentru cititor, tocmai pe malul tăcutului Işnovăţ.
Pătrunzând în miezul poemelor, am realizat că niciodată nu voi reuşi să înţeleg autoarea, dacă nu mă transpun, mai întâi, în rolul ei, urmându-i îndemnul: „nu te chinui să înţelegi / cum, când şi de ce/ lasă-ţi cuvintele la poalele inimii / şi caută-i curbele / până dincolo de linişte” ( din poemul: „adăpostită de un dor”

…Şi astfel mi-am început călătoria pe străzile din „Oraşul meu”, uitându-mă după „păsările cu aripi roşii”, căutând din priviri „chioşcul fanfarei” unde sta mereu aceeaşi „femeie cu vin şi sare”. Am „gustat” din fiecare acadea pusă de Dumnezeu în „buzunarul de la tunica bunicii” şi am călcat desculţă pe malul apei Işnovăţului care „tace cu amintirile sale”, sub „porcanul” de doruri.
Volumul „D-ale satului” se deschide prin prezentarea locului de origine al autoarei, numit simplu, „Oraşul meu”, descris într-un mod inedit şi captivant. Purtându-ne cu grijă prin locurile copilăriei, autoarea ne face, pe rând, cunoştinţă cu persoane deosebite, care i-au marcat copilăria. Întâlnim, aşadar „mamele care-şi leagă suferinţa de stâlpii de piatră”, aflăm că „ţiganii sunt spălaţi de iazurile rupte”, iar în termeni subtili ne este prezentat „primarul odată pe an cu faţa de înger”. (poemul „Oraşul meu)
Armonia din „Oraşul meu” se regăseşte în cele două fiinţe dragi, aşa cum le descrie însăşi autoarea: „bunica în al cărei buzunar pune Dumnezeu câte o acadea” şi bătrânul care „găseşte mereu câte o poveste la umbra mărului”.
Datorită sufletului tânăr şi al stilului dezinvolt, am îndrăznit să o numesc pe distinsa doamna Elena Mirca, o „copilă care zburdă printre cuvinte”.
Desigur că fiecare dintre cititori, a fost cel puţin odată în viaţa sa, măcinat de gândul: „Oare Alex mă aşteaptă astăzi la fântână…”, unde adolescenta trăieşte emoţiile primei iubiri. Depănându-şi cu măiestrie amintirile, poemele sale, chiar dacă sunt scrise în vers liber, sunt aducătoare de mireasma baladelor şi idilelor poetului neamului – George Coşbuc.
Volumul de faţă se deosebeşte de celelalte două ale autoarei, „Jurnal sub acoperişul meu” – vers erotic, apărut la Editura Minela, Bucureşti şi romanul „Îngerul cu aripa frântă ” – apărut la Editura Singur, tocmai prin graiul regional pe care, autoarea, îl lasă moştenire generaţiilor viitoare.
Chiar dacă, în copilăria sa, pentru locuitorii „Oraşului meu”, era doar „fata care o ducea pe Joiana la păşune”, sunt sigură că poeta are un loc de neuitat în inima fiecarui cititor de peste Prut prin păstrarea şi promovarea graiului moldovenesc, moştenit de la înaintaşii ei.
Acelaşi grai vorbit de marele domnitor Stefan cel Mare, poetul Naţional Mihai Eminescu, sau povestitorul Ion Creangă. Niciunul dintre ei nu s-a sfiit să rostească cuvintele locurilor natale.
Ingenios îmi pare faptul că autoarea, în volumul de faţă, vine în sprijinul cititorului cu explicaţii asupra cuvintelor regionale, astfel că poemele pot fi citite şi înţelese cu uşurinţă.
Născută în oraşul Ialoveni, Republica Moldova, la 16 iunie 1977, Elena Mirca şi-a înţeles chemarea. Acea chemare de-a aşeza cuvintele în versuri şi proză într-un stil numai de ea ştiut şi simţit.
Cititorului i se deschide o călătorie în versuri filosofice, dar plină de metafore sugestive. De reţinut este faptul că aproape fiecare poem al autoarei se încheie cu un Post – Motto care rezumă întreg poemul.
Ba, mai mult, titlul fiecărei lucrări şi / sau ultimul vers al fiecărei poezii poate constitui el însuşi un poem alcătuit dintr-un singur vers sau un aforism. ” Nu-i risipă de dragoste / în ponoarele inimii” ( din poemul „Scutură colbul anilor fată”); „vin cu inima în dinţi / sub glezna ta / negurile / să mă uite” ( din poemul: „Vin cu inima în dinţi”)
Poate că tocmai exemplul celor sus amintiţi, i-au dat acest impuls autoarei, de-a scrie o carte autobiografică în versuri, în cuvinte simple ale satului ei.
Poeziile scrise în vers alb, de o mare încărcătură emoţională, sunt frământările unei copile neînţelese, născută din „pulsul dintr-o cucoană şi-un sărăntoc”.
Salut şi încurajez iniţiativa autoarei de a face cunoscut şi a pune în lumină puritatea graiului moldovenesc, în timp ce mulţi autori se străduiesc să amestece cuvinte alogene printre mărgăritarele Limbii Române.
Elena Mirca, la al treilea volum, se numără printre poeţii şi scriitori contemporani români, care mereu va scoate din „tolba plină de cuvinte”, mireasmă de încântare sufletească pentru cititori.
Despre volumul de faţă se pot scrie foarte multe, dar voi lăsa cititorul să-şi învingă curioziatea, scăldându-se în lumina cuvintelor scrise cu multa măiestrie: „ne-am lipit raiul de tălpi / pentru maratonul veşniciei,/ la finish / înmugurim din coasta divină” (din poemul: Îmi locuieşti în inimă)

Ligia-Gabriela Janik
Aldingen, Germania

17264131_814770555372389_8634594979722321124_n

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s