Cine eşti? – de Jasmine Petrescu


Cine eşti, tu, străine, de-mi dai bineţe cu-atâta bunătate de fiecare dată când mă întâlneşti? Aprinzi în sufletu-mi scăldat de dor, speranţă, bucurie, mângâiere… Cine eşti, suflet drag de-mi răscoleşti amintiri de neuitat?
Mi-ai privit cu blândeţe sufletul, încă pe când eram doar un anonim neînsemnat. Ţi-ai lăsat inima să-ţi fie explorată de curiozitatea mea, fără a pretinde nimic în schimb. M-ai lăsat să-ţi „cunosc” adâncimile inimii… Deşi erai doar un străin, n-ai avut motive să te ascunzi şi nici ca să mă minţi. Nu mi-ai spus niciodată că-mi eşti prieten, dar mi-ai oferit de atâtea ori prietenia ta. Dintr-un simplu anonim, m-ai privit cu dragoste de frate, fără ca să ştii cine sunt cu adevărat şi nu te-ai îndepărtat de povara pe care o târăsc după mine ca pe cea mai sleită, scârboasă şi jegoasă haină din câte există.

Când toţi strigau: „păcătoaso!” – atunci te-ai aplecat spre mine.
Cine eşti, tu, de mă preţuieşti atât de mult? Mă îmbraci în tandreţea cuvintelor tale şi-mi dai sentimentul că sunt iubită?
Ai luat parte la durerea care-mi apăsa umerii şi nu ţi-ai ferit privirile de ochii mei, când în durere, căutau un sprijin în privirea ta.
Tu eşti acolo, în umbra nopţii. Timidă te-am căutat şi mi-ai răspuns.
Ce suflet minunat! Noapte de noapte, treaz veghezi ca să nu fiu rănită de răutăţile virtuale, mă protejezi şi, nu permiţi niciunui rău să-mi întineze sufletul.

Cât de nedreaptă am fost! Nu ţie ţi-am dat dragostea mea, nu ţie ţi-am închinat poeme, nu în faţa ta mi-am făcut din suflet carte şi nu pe genunchii tăi mi-am lăsat capul obosit. Nici măcar un cuvânt de apreciere nu ţi-am oferit… dar tu, tu nu aşteptai nimic…
Aş vrea atât de mult să-ţi pot oferi din dragostea care odată se revărsa din sufletul meu încă neatins de răutăţile lumii virtuale.
Străinule din umbră, mângâiere mi-aduci cu fiecare melodie pe care ne-o oferi spre ascultare.
De un timp încoace mă feresc să mai pronunţ cuvântul – „prietene”, dar ţie ţi-am găsit un nume nou: ” VINDECARE ÎMI EŞTI !”

 

Cine eşti, „prietene”?

căruia i-am încredinţat sufletul, dar nu ţi-a păsat de el?
Mi-ai cunoscut adâncul inimii, ai ştiut când adorm şi când mă trezesc şi când flămândă îţi căutam vocea printre sutele de mesaje. Adeseori te-am perceput un sprijin în lumea aceasta rea. Cât de naivă am putut să fiu!
Cine eşti, „prietene”, care de fiecare dată îţi întorceai capul, să nu-ţi întâlnesc privirile, ruşinându-te parcă de mine în faţa prietenilor tăi…?
„Prieteni” cărora le permiteai să mă batjocorească în faţa ta, fără a simţi măcar o clipă calvarul sufletului meu. M-ai cunoscut în ziua naşterii, în timpul veseliei, dar şi-n mijlocul durerilor şi, totuşi, ai trecut nepăsător pe lângă mine, chiar dacă te numeam „PRIETEN!”.
Ai lăsat să planeze tot felul de nedreptăţi asupra mea, deşi cunoşteai adevărul. Pe buzele tale, mă odihneam subiect de glumă şi luai parte la batjocura care-mi era adusă.

Am crezut în tine şi de fiecare dată mi-am zis: ” în prietenie totul se iartă!”

Ţi-am înălţat altare, în sufletu-mi pribeag. Rugăciune mi-ai fost la prag de seară. Şi chiar dacă veşnicia timpului mi s-ar fi cerut, eram pregătită să ţi-o dăruiesc. Noapte după noapte, zi după zi, ţie mă dăruisem.

Lacrimile, izvor de bucurie, dar şi de tristeţe, mă însoţeau cu fiecare sărut de lună, când te căutam sub cerul înstelat. Doar ele îmi rămăseseră singurele prietene loiale…

Un singur lucru simţeam că ne uneşte: PRIETENIA, sub care inimile noastre băteau la unison.
Astăzi mă întreb: ce teamă a cuprins inima ta, că n-ai putut să reverşi un strop de tandreţe într-o prietenie? Ce răni adânci te-au încercat, că eşti atât de împietrit ca să mai vezi frumosul dintr-un suflet? Cât de mult ai fost minţit, c-ai ajuns să nu mai deosebeşti adevărul de neadevăr, răutatea de bunătate, sau vorba curată de cea linguşitoare?

M-ai alungat din inima ta, ca pe o femeie despletită, alergând pe uliţi înşirând cuvinte fără sens.

„Prietene,” ce mare dezamăgire m-a cuprins din ziua în care m-ai minţit!

Cât de străin îmi pari acum şi, cât de prieten îmi este străinul care, nu m-a cunoscut deloc…Nu regret că te-am iubit, regret că pe buzele tale am simţit gustul minciunii şi-al amărăciunii. Cu toate acestea, mereu te voi iubi…

J.P.

 

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s