La mulţi ani, Sarai Leamirela


Cu dragoste infinită mă aplec în faţa inocenţei tale. Colţ de rai mi-e sufletul din clipa când  ai luat  fiinţă. „Te iubesc!”  – sunt cuvinte ce-şi pierd însemnătatea, fără tine.

Au trecut 11 ani, de atunci, m-am prăbuşit de mii de ori, dar  prin zâmbetu-ţi cald şi nevinovat mi-ai fost binecuvântare în fiecare clipă.

M-ai ridicat când mă simţeam căzută, m-ai încurajat când, în neputinţă, lăsam lacrima să-şi facă de cap pe obrazu-mi brăzdat de dor.

Mâinile tale m-au mângâiat, în timp ce strângeai în cupa palmelor, lacrima răzleaţă, spunandu-mi cu tonul cel mai serios că vrei s-o dai Domnului Iisus, pentru că aşa ai învăţat tu, la şcoala duminicală:  „El şterge orice lacrima din ochii noştri.”

Mi-ai bucurat sufletul cu duioasele tale încercări de a rosti cuvântul „mamă” – şi tot de atâtea ori mi-au izvorât lacrimi de bucurie la auzul acestui cuvânt pe care-l rosteai cu gingăşie.

IMG_0107

Uneori îmi era teamă că voi da greş în modul de a te creşte şi poate că de aceea îţi păream uneori aspră, ca tu să înţelegi că a deveni OM, în viaţă nu se merge pe o cale presărată doar cu flori.

Pentru că am înţeles că tu nu eşti doar copilul meu, fetiţa mea cea scumpă, ci într-o zi, vei fi iubita de mâine, soţia sau /şi nora cuiva. Nu te-am primit doar pentru mine, de aceea responsilitatea mea este să te conştientizez că vei fi doar o vreme cu noi.

Mai mult decât mine, altcineva are nevoie de tine, de voi şi, că de fapt, rolul nostru, al părinţilor este să vă creştem  ca să formaţi  biserica de mâine, societate şi nu în ultimul rând, familia pe care ţi-o vei întemeia.

Ştiu, vei spune că prea devreme îţi amintesc de toate aceste lucruri, dar nu uita, draga mea, că toate deprinderile cu care păşim în viaţă, le învaţăm din cei mai fragezi ani ai copilăriei.

Alteori eram prea îndulgentă şi atunci mă temeam iar să nu greşesc în faţa voastră.

Mai ţii minte, când ca un copil asemeni vouă, ne jucam de-a v-aţi ascunselea în grădina casei, sau când ne luam la întrecere să vedem cine atingea cerul cu picioarele, in leagănul din parcul de lângă cassă?  Emoţiile zborului îţi întretăiau respiraţia şi îmbujorată erai mândră că tu erai campiana

096
2014

Îţi aminteşti când râdeai de mine că mă temeam de apă şi-ţi spuneam că  înot ca „toporul la fund?” – râdai în hohote, râdeai cu poftă şi nu înţelegeai de ce mama voastră nu ştie să înoate. Voi mi-aţi dat puterea de-a învinge frica de apă, datorită voua am învăţat să înot la o vârsta destul de înaintată.

M-ai întrebat dacă am fost şi eu la grădiniţă, dacă am trecut şi eu prin şcoală şi-mi cereai să-ţi povestesc… Atunci îţi vorbeam despre copilăria mea de vis, despre dulceaţa leagănului în care m-am născut. Ai prins drag de cuvintele româneşti, de cântecele noastre,  povestirile şi poeziile născute în acel coţ de lume.

Nu îmi închipui cum ar fi arătat viaţa mea fără tine, dar sunt sigură de un lucru: ar fi fost mult mai săracă, searbădă, întunecoasă, mai fără valoare, pentru că bucuria şi binecuvântarea vieţii mele,   sunteţi voi – flori ale iubirii

Dumnezeu să te binecuvinteze, să nu dai uitării dreptatea, altruismul şi bucuria să nu se stingă niciodată din sufletul tău inocent.

„La mulţi ani, Sarai Leamirela!”

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s