Cristian Petru Bălan – Mesaj de SFINTELE PAȘTI – ȊNVIEREA DOMNULUI


SFINTELE PAȘTI – ȊNVIEREA DOMNULUI

Tuturor românilor ortodocși, catolici, protestanți și neoprotestanți, întregii omeniri, li se aduce astăzi Vestea cea mare de către îngerii cerurilor care le cântă și le urează:
HRISTOS A INVIAT!
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morți este nucleul credinței creștine mondiale. Aceasta este vestea bună a Bisericii dintru început; și este aceeași și astăzi, și trebuie să fie până la a doua venire a Domnului…
Tot ceea ce noi credem, tot ceea ce noi învățăm, orice mărturisire rostim are Învierea ca punct de plecare. Importanța acestei mărturisiri nu poate fi deloc subestimată.
Primul martir al Bisericii, Sf. Ștefan, în rugăciunea de la uciderea sa cu pietre, a mărturisit zicând: „Doamne Iisuse, primește duhul meu … și Doamne, nu le socoti lor păcatul” (Fapte 7:59-60). Prin această simplă afirmație, el a confirmat credința sa, ca Hristos este cu adevărat viu chiar după moartea Sa de pe cruce, și că El are puterea de a ne ierta păcatele…
Comunitatea Bisericii primare a continuat să mărturisească Învierea Domnului Iisus Hristos cu mare putere, și mare har era peste ei toți (Fapte 4:33). Se adunau săptămânal de ziua Învierii și se rugau și cântau cu o singură inimă și într-un singur gând, și se împărtășeau dintr-o pâine și un potir, ca un singur trup.
Astăzi, mii de ani mai târziu, Biserica, adică comunitatea credincioșilor, încă face același lucru: mărturisește pe Domnul cel Înviat și se împărtășeste cu Trupul și Sângele Său. Ne adunăm împreună în biserici cel puțin o dată în fiecare săptămână, pentru a confirma credința noastră în Domnul Iisus Hristos și Învierea Sa din morți. Toți de fapst ar trebui să se apropie de Sfântul Altar pentru a primi Cinstitele Darurile date nouă, adică Sfânta Împărtășanie: viața veșnică…
Domnul a promis pe Duhul Sfânt tuturor celor care primesc sfântul botez. Însuși Domnul Hristos a promis că El este cu noi până la sfârșitul veacurilor. Astfel, fiecare om, în fiecare epocă, poate fi sigur că mărturia ucenicilor din Biserica primara este aceeași și astăzi în Biserică, și că fiecare om trebuie să audă și să primească această „veste bună” și să trăiască prin ea.
Pentru cei care au nevoie de încurajare despre această „veste bună,” să ascultăm cuvintele Sf. Apostol Petru: „pe Care-L iubiţi fără să-L fi văzut; întru Carele crezând fără ca încă să-L vedeţi, bucuraţi-vă cu bucurie de negrăit şi preamărită, dobândind sfârşitul credinţei voastre: mântuirea sufletelor” (1 Petru 1: 8-9).
Sa lăsam aceste cuvinte să fie călăuza noastră pentru aceste zile preamărite când prăznuim Învierea Domnului nostru. Să fie, de asemenea, o continuă aducere aminte a noastră, că Învierea lui Hristos este cheia eternă spre mântuirea sufletelor noastre și a vieții noastre veșnice. Slăvit să fie Mântuitorul nostru, Cel Care este Parte din Sfânta Treime, Dumnezeu Adevărat Care a luat chip de Om, jertfindu-Se pentru a ne mântui !
Amin !
– HRISTOS A INVIAT, frați români și prieteni ai românilor !
– ADEVĂRAT A ÎNVIAT !

c.p.b.

InviereaDomnului1704

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s