Maria Tirenescu – Panorama


14026303-feat      În Vişeu de Sus, oraşul copilăriei mele, se află o străduţă cu numele Obreja, situată în continuarea străzii Spiru Haret, pe care este clădirea şcolii în care am locuit până când am împlinit zece ani.

Strada Obreja e interesantă. De la intersecţie, pornind spre răsărit, mergem puţin pe orizontală. Pe dreapta e o singură poartă, dar pe stânga sunt două case. După aproximativ o sută de metri, începe o pantă. Pe partea stângă sunt câteva scări, vreo douăzeci, care se termină în faţa unei portiţe. Cineva construise casa în vârful pantei, încât părea crescută din stâncă. Mi se părea o idee interesantă. De la fereastra dinspre apus putea să vadă departe, până la râu. De la fereastra dinspre sud vedea tot parcul oraşului şi partea din spate a clădirii care aparţinuse nobilului Pop Simion, casa naţionalizată şi transformată în Primăria oraşului.

Pe lângă casă, copiii grăbiţi în drum spre şcoală făcuseră o cărare. Adulţii nu se aventurau să urce panta destul de abruptă.

Pe partea cealaltă a drumului, panta era mai domoală. Ici-colo se găsea câte o treaptă. Cărarea de pe marginea drumului părea un trotuar. Unde se termina panta se afla poarta parcului mare al oraşului.

Pe mijlocul drumului circulau căruţele, săniile trase de cai sau boi şi rar trecea câte un camion. Pentru a fi urcată mai uşor, acea porţiune era lungită într-o curbă.

Din vârful pantei, strada continua orizontal, tot pe direcţia vest-est. De acolo veneau la şcoală mulţi dintre colegii mei.

Obreja era interesantă toamna, când mergeam să văd parcul cu frunze colorate şi cu forme diferite, era atractivă primăvara, când căutam primele flori şi cuiburi de păsări şi vara, când scurtam drumul, după caz, evitând căldura asfaltului.

În cea de-a doua casă de pe stânga locuieşte Fritz, un om ursuz, de care se feresc copiii. Nu prea ştiu cum arată Fritz, pentru că nu ne-am întâlnit faţă în faţă. L-am zărit doar când treceam şi el lucra în grădina pe care o admiram. Grădina lui e situată în lungul străzii şi continuă pe deal. Avea straturi îngrijite, frumos aliniate, dar şi o livadă îngrijită, care trecea pe lângă casa din vârful pantei.

Eram deja elevă, când am primit o sanie din lemn, care avea metal pe tălpi. Mă jucam mai mult singură, împingând sania şi sărind pe ea. Într-o zi, am avut curiozitatea să merg pe Obreja. De felul meu eram prudentă. Ţineam seamă şi de îndemnul tatălui meu de a evita pericolele.

Am ascultat. Nu se auzeau nici zurgălăi de cai, nici zgomot de motor. Mi-am aşezat sania şi mi-am dat „şvung” ( schwung ) întinzând picioarele şi apropiind brusc sania, în timp ce ridicam picioarele de pe pământ. Sania pleca la vale şi gustam mişcarea cu bucurie. Nici mică nu ţineam morţiş să fiu într-un grup de prieteni, mă puteam distra şi singură.

Întâmplarea face ca, în timp ce învăţam cum să folosesc sania, pe lângă mine să treacă un coleg. S-a amuzat când i-am spus că mă dau şi singură. Mi-a propus să mă înveţe cum se conduce sania, că el ştie, că e băiat. I-am spus că m-a învăţat tata cum să întorc sania din mers cu călcâiul. Colegul a insistat şi am acceptat să conducă şi el sania o dată.

N-am putut anticipa gândurile colegului meu. El a dus sania mai sus decât o dusesem eu şi, la vale, sania avea viteză mare. În loc să „cârmească” la stânga, a lăsat sania să alunece înainte.

E uşor de imaginat că sania a lovit cu putere gardul de lemn al grădinii lui Fritz şi s-a oprit într-o tufă de coacăz. De surpriză, nu mă dureau genunchii juliţi. M-am scuturat din mers, am abandonat sania şi pe „şoferul” de ocazie. M-am oprit la timp în mijlocul străzii. Sosea Fritz.

Urmăream de la distanţă dialogul celor doi, străduindu-mă să ghicesc din semnele pe care le făceau ce se întâmplă. Colegul a scăpat cu o ureche înroşită şi cu sperietura. Recuperarea saniei cădea în sarcina tatălui meu.

Mergeam spre casă puţin tristă. Primisem o lecţie: să nu mă las „îndrumată” de o persoană care avea vârsta mea.

După această întâmplare, Obreja a rămas aceeaşi stradă interesantă pe care treceam adesea spre şcoală, după ce ne-am mutat în alt cartier, şi aceeaşi stradă pe care mă visez adesea.

( Obreja – uliţă în pantă )

 Maria Tirenescu ( Gugir, Alba)

 

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s