Felicia Stamatin – Muzică şi versuri


Poemul aşteptării

În fiecare lacrimă e-un dor
Ce urlă neputința de-a te-atinge,
Mai tac și-aștept uitându-mă cum ninge
Peste acest pustiu amețitor.

Mă doare vântul -geamăt în ecou-
Ce spulberă fărâma de speranță,
Să cred în viață, e o cutezanță,
Cum aș aprinde soarele din nou!

Cu fiecare ceas te-aștept să vii,
Povară-mi sunt secundele din oră,
Cu lăcomie Timpul le devoră
Să le transforme-n alte veșnicii.

Am obosit de-atâta așteptat!
S-au ofilit mușcatele-n fereastră.
Prea ocupați cu fericirea noastră
Se pare că de moarte am uitat!

(glossă – a modo mio)

Nu am cerut ca să mă nasc vreodată
Și totuși m-am născut fără să vreau,
Îmi place viața asta câteodată
Când pot cuiva un colț de cer să-i dau.

Mi-e versul hrană, pâinea mi-e cuvânt,
Poemele-mi sunt masă- îmbelșugată,
Oricât de bine-aș duce-o pe pământ,
Nu am cerut ca să mă nasc vreodată.

M-am îmbătat cu vinul bun al vieții,
Fără măsură ea mi-a dat să beau,
Mi-e prieten gându-n zorii dimineții
Și totuși m-am născut fără să vreau.

Nu fără griji și lacrimi am plantat
Gradina – rai, de ape vii udată,
Chiar dacă zi și noapte am lucrat,
Îmi place viața asta câteodată.

Vlăstarii mi-au crescut, sunt pomi în floare,
(Îmi amintesc ce fragezi mai erau!)
Vreau să vă spun că-n mine-i sărbătoare
Când pot cuiva un colț de cer să-i dau.

Când pot cuiva un colț de cer să-i dau,
Îmi place viața asta câteodată,
Și totuși m-am născut fără să vreau,
Nu am cerut ca să mă nasc vreodată.

Semănătorul
-pantum-

E pregătit pământul să rodească
Sămânța ta, trudit semănător,
De-o vei uda cu lacrimi, să-ncolțească,
Vei strânge spice pline din ogor.

Sămânța ta, trudit semănător,
E LOGOSUL crescut printre foneme,
Vei strânge spice pline din ogor,
Peste puțin vor răsări poeme.

E LOGOSUL crescut printre foneme,
Udat de roua harului, cerească,
Peste puțin vor răsări poeme,
E pregătit pământul să rodească.

De-aş fi…

De-aș fi ce nu-s, aș mai aprinde-un soare,
L-aș plagia subtil pe Dumnezeu,
Aș mai zidi înc-un Eden în floare,
O cale aș trasa spre Empireu.

Aș mătura gunoiul din lumină
Și-aș dezbrăca-ntunericul din nopți,
N-aș mai găsi în iarna asta vină
De și-ar sădi în mine fulgii copți.

De-aș fi ce nu-s, te-aș căuta nebună,
Ți-aș fi mormânt și pernă și altar,
Dar nu-s decât un vis, un clar de lună,
Talant pierdut ce-l cauți în zadar.

Nu-s decât abur ce-și urmează norul,
Un vas de lut preaplin de untdelemn
Ce în curând își va schimba decorul.
De-aș fi ce nu-s, nu m-ar surprinde zborul
De-ar fi să las în urmă cruci de lemn.

***

Printre vânturi și ploi
Pulbere și noroi
Vom învinge năpasta de-a fi,

Când eu n-am să mai pot
Viața asta s-o port
Într-o alta m-oi naște-ntr-o zi!

Peste timp, peste vremi,
Peste-o mie de ierni
Vom veni amândoi pe pământ,

Ne vom naște din nou
Ca-ntr-un liric tablou
Dintr-o mamă și-un tată – Cuvânt!

Tu și eu fericiți
Veșnic îndrăgostiți
Două versuri – același poem

Cât suntem încă vii
Eu să-ți fiu, tu să-mi fii!
Nu vom ști de al morții blestem!

Cântec de lut

Copiii mei, de-o fi să reazem cerul
Pe umerii ce voi întâi ați stat,
Va fi dovada clară că misterul
Iubirii mele nu a încetat.

Doritul meu, de-o fi să fiu țărână,
Eternul tău cu mine-l voi purta,
Când vei zdrobi, pierdut, pământu-n mână,
Să simți în carne-nfiorarea mea!

Din lutul meu se vor nutri copacii,
Ca sevă voi urca spre-‘nalte zări,
-Văzduhul îl visează toți săracii-
Cu flori de măr, cu șoapte și cântări!

***

Tu care ești Atoateștiutor,
Mai știi de când nu m-am hrănit cu Tine?
De când nu m-am atins de vin și pâine?
Nu-ți pasă că-s flămândă și că mor?

Tu care spui că ești mereu prezent,
Unde ai fost când mi-au zdrobit ființa?
Pe ce meleaguri te purta dorința
De-a surghiuni un suflet penitent?

Tu care vezi în bezna cea mai grea,
Lumina mea de ce nu ai văzut-o?
Ba încă de pe stâncă-ai coborât-o
Frângându-mi zborul trist, în palma Ta!

De fier e cerul când te chem să vii!
Nu te mai recunosc, dumnezeire!
Eu vreau un Dumnezeu care-i iubire,
Care-mi cunoaște dorul inimii!

Să-l pun pe rană ca și un balsam,
Când plâng, să-și contopească plânsu-n mine,
Să mă ridice când sunt doar ruine
Și din iubirea Lui să-mi dea un dram.

Să-mi fie hrană, medic, Dumnezeu!
Să-l dăltuiesc în trupul ce mă doare!
Îmi ispășește vina pe altare,
O, Doamne sfinte, Tu, străinul meu!

Rondelul timpului

În lipsa ta ce-atât mă doare,
Secundele-s îmbolnăvite,
Iar orele din minutare
Zac fără puls, înmărmurite.

E timpul sclav în calendare,
Prin toamne tot mai zdrențuite,
În lipsa ta ce-atât mă doare,
Secundele-s îmbolnăvite.

Vom da răgaz de vindecare
Clipitelor mai răzvrătite,
Și-apoi, pe rând, pe fiecare,
Le vom trăi din plin, dorite,

În lipsa ta, ce-atât mă doare!

Destin

Aș vrea să fiu ce-am fost de la-nceput,
Lumină din Lumina infinită,
Dar gelozia Lui nemărginită
Mi-a imputat mereu ce n-am făcut.

Răzbat cu greu prin beznă și dureri
Ca să croiesc cărări spre veșnicie,
Aș vrea etern, religie să-mi fie,
Iubirea renăscută-n primăveri.

Să nu mai știu că-s om trădat de zei,
Rămân un vers în Poezia lumii,
Ce dincolo de spulberarea humii
Va germina în voi și-n fiii mei.

Viaţă…

… de ce m-ai dat pe-un pumn de humă?
Ce-ai câștigat că m-ai vândut?
De ce mă-nfrunți ca o nebună
Ca și cum nu m-ai cunoscut?

De-ți sunt povară, leapădă-mă!
Nu-mi pasă dacă sunt sau ba!
Dar mâna asta de țărână
Nu ți-am cerut-o! Nu-i așa?

Atunci de ce-mi pui lacăt gurii?
De ce-mi stingi soarele-n amiaz?
Dacă eu vreau să cânt iubirii
De ce nu-mi dai puțin răgaz?

Cât bolta încă mi-e senină,
(Chiar dacă cerul m-a uitat),
Plăti-voi vama cu lumină,
Cu versul meu fără păcat!

În memoriam
Poetei Valentina Graur Lazarencu

https://youtu.be/4_97nKkPFjg

de Felicia Stamatin

Un an! O veșnicie! … E totuna!
Printre morminte-adie cald zefir,
Eu te privesc! Ești stea când iese luna
Și-un bob de rouă-n tandru trandafir.

Jertfesc pe-altarul amintirii tale
Buchet de crini și versul meu de dor
Și îmi închipui cum pășești agale
Printre poeme, într-un alb decor.

O veșnică aducere aminte
Și-un veșnic dor de tine, draga mea,
Când vântul va sufla printre morminte
Să știi că-i iarnă și pe crucea ta!

28 iulie 2016

Autor: Felicia Stamatin

**********

Ascultaţi şi vă bucuraţi.
O voce ingereasca. Versuri şi interpretare Felicia Stamatin
DE N-AȘ MAI FI

De n-aş simți, de n-aş vedea,
Atâta ură-n prejma mea,
Atâtea crime de război,
Atâți copii flămânzi şi goi,

Atâtea măşti de bal mascat,
Îngeri căzuți în greu păcat,
Atâția dumnezei ce vor,
Să le slujeşti pe viață lor.

De n-aş mai fi n-aş mai vedea,
Prunci omorâți în țara mea,
N-aș mai vedea iubiri ce pier,
Când dau de suflete de fier.

De n-aş mai fi, aş exista,
Ca vers în poezia ta,
În noapte-ți sunt şi peste zi,
Bătaia sacră-a inimii.

Sunt gândul tău şi legământ,
Chiar veşnicia din cuvânt,
Suntem aici neîncetat,
Dar parcă nu am existat.

N-ar sta în roua ochilor,
Durerea pământenilor!
N-aş îndura atât pustiu,
Doar ca să-mi fii, doar ca să-ți fiu!

 

 

Vers și interpretare: Api Felix
( Felicia Stamatin )
După poezia:
Poemul unui tată, iubit de fiica sa

De când te-ai dus tu, tată, e viața mai pustie,
Căci nu-mi mai stai alături când nopțile mă frâng,
Nu mă mai strângi în brațe, duios, cu bucurie,
Nu-mi mai alini suspinul când te aștept și plâng.

Dincolo de lumină, îți amintești tu, tată,
Când îți cântam balade pe strune de viori?
Când îți spuneam în șoaptă, cu fața- înlăcrimată,
Că tu-mi ești sărbătoarea, din mii de sărbători?!

Tu m-ai făcut prințesă pe bolțile senine,
Îmi închinai lumina la orice pas din zi,
Eu am făcut în taină, un Dumnezeu din tine
Si-am învățat răbdarea, ca să mai pot trăi.

În colț de amintire las candela aprinsă,
Încă te-aștept în mine, să-mi mângâi ce-a rămas!
Să lași spre tine tată, portița larg deschisă,
Că-s ultimele clipe din nesupusul ceas!

Să mă aștepți pe trepte, în colț, lângă fântână,
Să-mi satur efemerul cu veșnicia ta,
Să îmi reciți părinte, ținându-mă de mână,
Poemul unui tată, iubit de fiica sa.

Versuri și interpretare …  (Felicia Stamatin)
după poezia:
IZVOR DE POEME

Sub pașii vremii mi-e strivit cuvântul
Și mute-mi zac poemele de-un timp
În Poezia Vieții bate vântul
Și spulberă din mine-un anotimp

Să nu mă cerți că-i noaptea grea în mine
Și să nu spui că plouă peste gând …
C-o să-mi răsară iar printre ruine
Lujer de soare … de lumini flămând!

Cu pulberea cuvintelor strivite
Voi unge armoniile din noi
Și-oi săruta pe buzele-ți dorite
Dulceața lumii … împărțită-n doi!

Îți țes din vers veșmântul nemuririi …
Tu ești născut ca Rege … din Cuvânt!
M-ai învățat Poemul Contopirii
Ce-n susur lin pe trupul tău îl cânt!

Și gem în tine-nnebunite strune …
Pe ochii mei, tu pleoapa să-ți închizi …
Când curg în noi poemele nebune,
Să ne iubim ca doi copii timizi!

Versuri și interpretare
Felicia S.
După poezia Vioara:

Vioara mea iubite-ți cântă dorul,
Vibrarea corzilor o simți, gemând
Închide ochii … vei simți fiorul
Ce-l simte struna-n note fremătând.

Arcuș de patimi mângâie lin struna
Apoi se-mbată pătimaș de ea
Și o desmierdă-n armonii într-una
Și-o vindecă de toată teama sa.

Concertul contopirilor divine
Cântat pe două inimi ce tânjesc
Aș vrea să-l cânt iubite azi în tine
Să-ncep și să închei cu TE IUBESC!

Mi-e dor iubite să te-ating pe note
Și-armonios să-ți simt vibrarea-n piept
Durerea bucuriei pregustate
E tot ce am acum, când te aștept.

Mi-ai dăruit un cer și libertate
Să-ți cânt, mult adorate, versul meu
Iar dacă-n strună-am zămislit păcate
Le-nchin iubite pe altarul tău!

 

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s