CRISTIAN PETRU BĂLAN – Oaspeţi de valoare, oaspeti de onoare


 De-a lungul celor trei decenii de când America a devenit a doua mea Casă, la Glen Ellyn, Illinois, oraşul unde trăiesc, am fost vizitat în repetate rânduri de numeroşi români de seamă, îndeosebi de artişti, cântăreţi, scriitori, poeţi, politicieni etc, printre care Ion Dichiseanu, Simona Florescu-Dichiseanu, Octavian Paler, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, scriitoarea Cleopatra Lorinţiu, redactor şef la TVR Internaţional, regretata Marioara Murărescu, producer of folkloric television shows, scriitorii Ioan Dan, Dan Costescu, M.N. Rusu, Lucia Hossu Longin, cunoscuta realizatoare TVR, regizorul Dan Necşulea, soţul doamnei Longin, pastorul Ioan Panican, jurnalistul Dan Fornade, Nicholas Dima, redactor şef de la Vocea Americii, regretatul Ion Caraza, fostul preşedinte al Asoc.Deţinuţilor Politici din Exil, apoi un alt politician, preşedintele Convenţiei Democratice din România, deputatul Niculae Vasile Constantin Ionescu-Galbeni, ex ambasadorul Republicii Peru la Bucureşti, juristul Roger Saavedra din Lima ş.a. Recent, am fost onorat şi cu vizita scriitoarei Ligia Gabriela Janik din Germania (fotografia de faţă), iar lista este mult mai lungă, fiindcă nu am adăugat pe câţiva prieteni şi colegi din ţară.

Dar, fireşte, este o listă ce rămâne deschisă, întrucât şi alţii şi-au anunţat vizita. Cu toţii am discutat despre soarta social-politică, economică, cultural-artistică şi chiar sportivă din ţara noastră. Despre unele discuţii avute cu aceşti vizitatori de seamă am scris; despre altele urmează să mai scriu, deoarece totdeauna oamenii valoroşi sunt bineveniţi la mine în America, căci pe toţi îi consider mari români.

prof. acad. dr. Cristian Petru Balan, Chicago- USA

10363344_1258520797495431_7007940297606426724_n

Reclame

Pentru comentariile care nu sunt la subiect cu postările noastre, vă rugăm să folosiţi pagina de contact sau "Aspiratii – Chat". Vă mulţumim !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s